Acasă » Trending » Boala teribilă de care suferă Răzvan Fodor. Irina Fodor a fost şocată să afle asta

Boala teribilă de care suferă Răzvan Fodor. Irina Fodor a fost şocată să afle asta

De: Răzvan Scarlat 11/05/2022 | 09:19

Răzvan Fodor (46 de ani) suferă de o boală teribilă. În urmă cu ceva timp, solistul a trecut prin clipe de coșmar în timp ce se afla în India, în vacanță. Din fericire, partenera lui i-a fost alături și l-a ajutat să depășească momentul critic.

Pe blogul personal, Irina Fodor (33 de ani) a dezvăluit că solistul suferă de astm, precizând că acesta face tot posibilul să țină boala sub control. Cu toate acestea, actorul mai trece prin momente de panică, la fel cum s-a întâmplat în India, unde cei doi se aflau în vacanță.

Eram în India și am hotărât, împreună cu restul găștii, să mergem vreo două zile în deșertul Rajasthan, și să dormim peste noapte în mijlocul pustietății… Târziu în noapte, am hotărât să mergem la culcare. Noi am fost o trupă de 8 oameni și dormeam ca sardinele, toți într-un cort. Când să ațipesc, aud un zgomot ciudat, ca un șuierat. Răzvan mă prinde de mână și îmi spune, în timp ce de abia mai respira: ‘Inhalatorul’. Se sufoca”, spune Irina Fodor.

(VEZI AICI: CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎNTRE IRINA ŞI RĂZVAN FODOR ÎN PAT, NOAPTE DE NOAPTE, DUPĂ SCANDALUL CU ŞTEFAN BĂNICĂ JR: „MĂ CULC BOMBĂNIND”)

Răzvan Fodor suferă de o boală teribilă. “M-a luat tremuratul”

Imediat, Irina Fodor a început să caute ingalatorul pe întuneric, dar a evitat să se agite prea mult, pentru a nu-l speria și mai mult pe solist.

Afară-beznă, în cort-beznă, iar locația bagajelor noastre- deloc precisă. Știam că am doar câteva minute ca să găsesc medicamentul și m-a luat tremuratul: am pornit, de-a bușilea și am trecut, prin întuneric, peste capetele, mâinile și picioarele prietenilor noștri în timp ce pipăiam disperată colțurile cortului ca să găsesc borseta mea, în care știam că ascunsesem un inhalator pentru cazuri urgente”, a mai spus ea.

“Din fericire, inhalatorul a fost de ajuns”

Irina Fodor mai mărturisește că, la un moment dat, începuse să-i fie foarte frică, mai ales că soțul ei încerca să respire, dar nu putea fără inhalator.

Știam că el nu se poate mișca și că trebuie să stea cât mai calm ca să poată respira în continuare, iar timpul se scurgea repede. Descopăr borseta, inhalatorul, trec inapoi, prin beznă peste prietenii noștri, ajung la Răzvan: ‘3, 2, 1, inspiră!’… Din fericire, inhalatorul a fost de ajuns, de data asta. Am mai așteptat puțin, până l-am auzit pe Răzvan că respiră corect și am adormit liniștiți”, a mai spus Irina Fodor.

(NU RATA: RĂZVAN FODOR, IMOBILIZAT DE LA BRÂU ÎN JOS. CE A PĂȚIT SOȚUL PREZENTATOAREI DE LA ”ASIA EXPRESS”: ”E CEVA ÎNFIORĂTOR!”)

“L-au luat prietenii și au fugit cu el la spital”

Din păcate, incidentul din India nu este singular. Irina Fodor a povestit că situația a fost mai gravă atunci când au mers împreună la o petrecere, unde au fost invitați de un prieten comun.

Altă dată, lucrurile au fost mai serioase: la o petrecere surpriză, unde sărbătorita era așteptată pe întuneric de toată gașca, soțu’ nu și-a dat seama că întreaga cameră e ticsită de flori. Când toată lumea a început să cânte “la mulți ani” și luminile s-au aprins, Fodorică de abia mai avea aer să ceară ajutor. L-au luat prietenii noștri și au fugit cu el la spital aproape inconștient”, a spus Irina Fodor.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în tinerețe: „Eu aveam 19 ani, ea puțin mai mult”
Iubirea demult uitată a Corinei Chiriac. A iubit un cântăreț celebru, dar a părăsit-o în...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit baze navale, rafinării și instalații militare ruse
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $. Cum arată în interior și cu cât vinde acum casa pe roți
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație: „Eu nu stau cu nimeni niciodată doar de dragul de a sta într-o relație.”
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Produsul din străinătate pe care românii îl consumă cu poftă, deși avem și noi în țară. Al nostru e mai gustos și mai ieftin, dar puțini oameni știu de el. Crește în număr mare și e de 15 ori mai bun decât cel de import
Produsul din străinătate pe care românii îl consumă cu poftă, deși avem și noi în...
Singurul cartier din București construit pentru oamenii cu venituri mici. Case ieftine, ca la țară, grădini multe, verdeață și aer curat
Singurul cartier din București construit pentru oamenii cu venituri mici. Case ieftine, ca la țară,...
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
Gata, e oficial! Începe MasterChef. Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu o să revină, în sfârșit, pe sticlă
Gata, e oficial! Începe MasterChef. Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu o să revină, în sfârșit, pe...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
Nou proiect controversat. Fără pizza pe lângă școli
Nou proiect controversat. Fără pizza pe lângă școli
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o place foarte mult” / Cei doi formează un cuplu de aproape un an
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o...
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu am putut trece peste asta”
Povestea de iubire dintre Liviu Vârciu și Jojo. Cântărețul a fost înșelat de actriță: „Nu...
Ce conține, de fapt, brânza Telemea de la Hochland. Românii o preferă pentru prețul și gustul ei și o cumpără de la Lidl sau Kaufland când e la promoție. Surpriza este una uriașă pentru acest sortiment
Ce conține, de fapt, brânza Telemea de la Hochland. Românii o preferă pentru prețul și...
Zodiac chinezesc pentru luni, 20 mai 2024. Tigrul are parte de o trădare
Zodiac chinezesc pentru luni, 20 mai 2024. Tigrul are parte de o trădare
×